Declarația de credință de la Dortrecht anul 1632
 
 
 
 

Noi credem īn recunoaşterea anatemizării, sau excomunicării, o separare sau pedeapsă huhovnicească dată de biserică, pentru īndreptarea şi nu pentru distrugerea celui care este implicat; astfel ca ce este curat să fie separat de ce este necurat.
Aceasta īnseamnă că, dacă o persoană, după ce a fost īnnoită şi a primit cunoştinţa adevărului, şi a fost primită īn adunarea celor sfinţi, păcătuieşte cu bună ştiinţă īmpotriva lui Dumnezeu, sau comite alte păcate care duc la moarte, căderea īn astfel de lucrări neroditoare ale īntunericului duce la separare de Dumnezeu şi la īnlăturare din Īmpărăţia lui Dumnezeu,

iar cānd aceste lucrări devin evidente şi suficient cunoscute de biserică, acea persoană nu mai poate rămāne īn adunarea celor neprihăniţi, ci ca un membru ofensator şi ca un păcătos evident, trebuie exclus din biserică, mustrat īn faţa tuturor, dat afară ca un stricat, şi să rămānă aşa pānă se va īndrepta, şi să fie un exemplu şi o avertizare pentru ceilalţi, şi pentru ca biserica să poată să rămānă curată, fără "pete sau zbārcituri”,

pentru ca nu cumva din cauza acestora Numele Domnului să fie vorbit de rău şi biserica să aibă onoarea pătată, şi să nu fie o piatră de poticnire pentru nimeni, şi pentru ca cel greşit să nu fie condamnat o dată cu lumea, ci să fie convins de căile sale greşite, adus la pocăinţă şi la īndreptarea vieţii. Isaia 59:2; 1 Corinteni 5:5,6,12; 1 Timotei 5:20; 2 Corinteni 13:10.

Referitor la mustrarea fraţilor, şi la instrucţiunile care se dau celui greşit, trebuie să ne dăm toată silinţa să veghem asupra lor, şi să-i īndemnăm cu toată blāndeţea să-şi īndrepte viaţa (Iacov 5:19,20); iar dacă rămāne īncăpăţānat şi nu vrea să se īndrepte, să-l mustrăm după cum este cazul. Pe scurt, biserica trebuie să scoată din interiorul ei tot ce este rău, fie că este vorba de doctrină sau de mod de viaţă.