Cele 33 articole ale credinței Art. 7
 
                       ARTICOLUL 7 Despre căderea şi pedeapsa omului
 

 

                 Mărturisim că: primii oameni, Adam şi Eva, fiind creaţi atât de glorios după chipul şi asemănarea Creatorului, pentru viaţa veşnică, nu au rămas mult timp în această stare ci, fiind creaţi cu voinţă liberă, pentru a alege ce doresc, să se teamă, să-L slujească şi să-L asculte pe Creator sau să nu-L asculte şi să-L părăsească.

                  Creatorul le-a dat porunca să nu mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Deoarece în ziua în care vor mânca vor muri negreşit. În această situaţie, din dorinţa lor deşartă de a fi egali cu Creatorul lor în înţelepciune şi cunoştinţă, au fost conduşi departe de Dumnezeu şi înşelaţi de Satan, şi astfel s-au făcut de bună voie neascultători şi au călcat porunca Creatorului lor.

                Femeia, creată la urmă, a fost prima înşelată şi care a ascultat de Satan, nu de Dumnezeu şi, prin înşelarea soţului ei, amândoi au ajuns sub mânia lui Dumnezeu şi afară din harul Lui, din pricina căderii în păcat şi au devenit chiar din ziua aceea, împreună cu toată veşnicia, supuşi morţii temporale şi celei eterne, fiind astfel dezbrăcaţi de virtuţile divine, neprihănirea şi adevărata sfinţenie, şi au devenit păcătoşi şi muritori.

Din pricina aceasta Dumnezeu, Judecătorul cel sfânt şi drept, înaintea căruia nu poate sta răutatea şi ai cărui ochi sunt atât de curaţi încât nu pot privi răul sau nelegiuirea, şi care ameninţă din ceruri cu mânia Lui orice neascultare şi nerecunoştinţă a oamenilor, a fost atât de afectat de păcatul comis de Adam şi Eva, încât cei doi nu doar că au căzut sub o condamnare veşnică împreună cu toţi descendenţii lor, ci Dumnezeu a impus asupra lor şi diverse pedepse trupeşti temporale care, la rândul lor, s-au răsfrânt asupra generaţiilor viitoare.

Acestea sunt atât de stricate în Adam încât din tinereţea lor, prin natură, înclinate spre păcat şi răutate şi, ca urmare, sunt lipsiţi de grădina cea frumoasă şi plăcută, sau paradisul, şi trebuie în schimb să-şi mănânce pâinea toată viaţa în amărăciune şi cu sudoarea frunţii, dintr-un pământ neroditor, care, din pricina acestui prim păcat, a fost blestemat şi făcut să aducă de la sine spini, pălămidă şi buruieni; şi au ajuns să-şi acopere ruşinea goliciunii trupurilor lor pe care a adus-o păcatul.

Femeia, fiind prima care a căzut în păcat, trebuie să-şi supună voinţa autorităţii bărbatului, iar copiii să îi nască în dureri şi chinuri. Această pedeapsă este dusă mai departe asupra tuturor oamenilor, până când se vor întoarce în ţărână şi cenuşă, de unde au fost luaţi.

Cu privire la modul în care Adam şi, prin el, întreaga rasă umană, prin păcat a căzut sub incidenţa morţii temporale şi eterne, devenind în consecinţă o rasă păcătoasă, putem citi:

După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor”. „Totuşi moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam.” etc. „Căci judecata venită de la unul…”, „ Dacă deci prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin el singur”, „Căci după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuşi păcătoşi” etc. (Rom 5:12; 14-19)

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos.” (1 Cor 15:21,22)

Iată ca sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Ps 51:5)

Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat.” (Iov 14:4)

Citim mai departe cum Dumnezeu l-a anunţat pe Adam care este pedeapsa pentru păcatul lui, pedeapsă pe care Dumnezeu o va extinde asupra tuturor urmaşilor lui: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta.
Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoare feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână de vei întoarce” (Gen 3:17-19, 23, 24). Privitor la pedeapsa femeii, citiţi: Gen 3:16; 1 Cor 14:34; 1 Tim 2:12.



    ARTICOLUL 8 Cu privire la restaurarea şi justificarea omului