Cele 33 articole ale credinței Art. 11
 
 

 

Mărturisim că: legea veche care i-a fost dată lui Moise şi care a fost transmisă prin îngeri a fost o doctrină şi o regulă perfectă pentru urmaşii lui Avraam, Isaac şi Iacov, cu care Dumnezeu a făcut şi a încheiat legământul Lui.

După doctrina şi învăţătura acestei legi, aceşti oameni trebuiau să se poarte şi să se călăuzească fără a călca nici o parte a ei, fără să scoată sau să adauge ceva la ea, fără să-şi urmeze propriile păreri cu privire la ea, sub ameninţarea de a fi exterminaţi şi a cădea sub mare blestem.

Pe de altă parte, cei ce aud, cred şi împlinesc această lege, primesc făgăduinţa vieţii şi multe binecuvântări glorioase. Aceste binecuvântări şi vindecări aveau în vedere lucrurile trupeşti şi temporare.

Această lege a lui Dumnezeu – cele 5 cărţi ale lui Moise – care include de asemenea toţi regii, preoţii şi profeţii care au profeţit şi au vorbit prin Duhul lui Dumnezeu în poporul acesta, Israel (după legea lui Moise), care este întregul Vechi Testament, ne-a fost făcută nouă cunoscută în Biblie.

Această lege este şi spirituală, aducătoarea unei speranţe mai bune şi în ea ne este descoperit Hristos. Prin diversele ei imagini şi umbre, cum ar fi preoţia levitică, ceremoniile şi jertfele, Canaanul, regii, oraşul Ierusalim şi templul, arată către Hristos Isus şi conduce la El, deoarece legea veche era un jug al robiei imposibil de purtat, care aducea condamnare asupra tuturor celor ce nu stăruiau în toate lucrurile legii pentru a le împlini.

Şi deoarece oamenii, prin slăbiciunea cărnii, nu puteau ţine toate acestea în chip perfect, nu puteau obţine viaţa veşnică fericită prin lege, ci ar fi rămas sub pedeapsa şi mânia lui Dumnezeu.

Dar a venit Hristos Isus, care este sfârşitul şi împlinirea legii vechi, şi începătorul şi creatorul unei legi noi, a libertăţii perfecte şi a luminii adevărate, către care toate umbrele întunecate arătau.

El a venit trimis de la Dumnezeu, cu toată puterea în cer şi pe pământ şi este Cel ce a abolit moartea şi a adus viaţă şi nemurire în lumină prin Evanghelie.

El a făcut un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, în care a invitat toate Neamurile şi naţiunile pământului, care în trecut erau străini şi vrăjmaşi dar care acum, prin har, sunt toţi invitaţi şi pentru care calea către viaţă a fost deschisă şi bătătorită pentru ca prin ascultarea harului să devină cetăţeni împreună cu sfinţii, parte din casa lui Dumnezeu.

Acesta este Cuvântul împăcării prin care Dumnezeul cel Atotputernic, prin Duhul Lui, lucrează credinţă, regenerare şi toate roadele bune care vin ca rezultat în oameni, Cuvânt al Noului Testament în care ne sunt proclamate pline de har şi pace, iertarea păcatelor şi viaţa veşnică, împreună cu tot ce ţine de viaţă şi evlavie şi toate sfaturile lui Dumnezeu.

După această proclamaţie toţii copiii Noului Testament trebuie să se îndrepte şi să se conducă în toate lucrurile legate de credinţă, în conformitate cu care se va face în final o judecată veşnică. Şi este cu atât mai vrednic şi mai bine întemeiat decât Vechiul Testament, cu cât a fost dat printr-un ambasador mai mare şi mai vrednic şi a fost pecetluit cu un sânge mai preţios şi nu va avea sfârşit, ci va continua până la sfârşitul lumii.

Şi după cum un legământ omenesc, odată încheiat, nu mai poate fi schimbat, nimic nu se mai poate scoate sau adăuga la el, la fel la acest Legământ Nou şi Veşnic, care este confirmat prin moartea şi sângele Domnului nostru Isus Hristos, nu se poate adăuga sau nu se poate scoate nimic din el. De asemenea, el nu poate fi strâmbat sau distorsionat după părerile cuiva, ci toţi creştinii trebuie să se plece cu toată inima, mintea şi sufletul sub ascultarea de Hristos şi sub călăuzirea Duhului Sfânt exprimată în Sfintele Scripturi, şi să-şi îndrepte şi să-şi măsoare credinţa şi vorbirea conform acestora.

Vechiul Testament trebuie interpretat şi înţeles prin acest Nou Testament şi trebuie învăţat aparte în poporul lui Dumnezeu: Moise împreună cu legea lui ţeapănă, ameninţătoare şi pedepsitoare asupra tuturor păcătoşilor car nu se pocăiesc sunt încă sub lege; dar Hristos cu vestea Lui bună a sfintei Evanghelii asupra tuturor păcătoşilor care se pocăiesc şi cred nu mai sunt sub lege, ci sub har.

Toate decretele, deciziile şi ordonanţele oamenilor care sunt contrare legii acesteia noi a lui Isus Hristos trebuie să se supună ei.

În ceea ce priveşte credinţa, toţi creştinii trebuie în mod necesar să se îndrepte şi să se conducă după Evanghelia binecuvântată a lui Isus Hristos. După cum omul exterior trăieşte cu hrana pe care io dă pâinea, tot astfel omul interior trăieşte cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie predicat, ascultat, primit şi păzit curat şi sincer de către toţi credincioşii.

Despre legea lui Moise: felul în care a fost scrisă cu degetul lui Dumnezeu pe table de piatră şi trimisă prin îngeri, citim: Ex 20:2; Deut 5:6; Ioan 1:7; Fapte 7:53; Ex 31:18; 32:16)

Despre severitatea legii şi despre cum nu trebuie să luăm sau să adăugăm nimic la ea, citim: „Blestemat sa fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia, şi cine nu le va face!” Şi tot poporul sa răspundă: „Amin”! (Deut 27:26; Gaş 3:10)

Voi să păziţi şi să împliniţi toate lucrurile pe cari vi le poruncesc Eu; să n-adăugaţi nimic la ele, şi să nu scoateţi nimic din ele.” (Deut 12:32, 8; 29:19; Prov 30:6; Deut 4:2)

Despre caracterul imperfect al legii, citim: „În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor…” (Evr 10:1; Col 2:17)

Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii. Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei - căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit - şi pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună.” (Evr 7:12, 18, 19; Gal 2:16; Fapte 13:39; Rom 8:3)

Despre faptul că Hristos este sfârşitul şi împlinirea legii, citim: Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea.” (Rom 10:4; Mat 5:17; Rom 7:4; Gal 1:19)

Despre puterea şi demnitatea sfintei Evanghelii, citim: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Rom 1:16; Ioan 1:17; Luca 16:16; Marcu 1:15; 1 Pet 1:12)

Care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.” (2 Tim 1:10; 1 Pet 1:25)

Despre utilitatea şi puterea sfintei Evanghelii, citim: „din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Tim 3:15-17; 2 Pet 3:15)

Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică.” „Cel ce crede în Mine, după cum spune Scriptura” (Ioan 5:39; 7:38; Iac 1:21; Mat 4:4; Deut 8:3; Apoc 22:18; Deut 4:2; 12:32; Prov 30:6)

Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” (Rom 15:4)

Despre modul în care Hristos va pronunţa judecata finală, citim: „Cuvântul pe care l-am rostit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi.” (Ioan 12:48)

La descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului…” (2 Tes 1:7-9; Mat 24:14; Evr 4:12; Apoc 20:21)

ARTICOLUL 12 Despre credinţa mântuitoare