Cele 33 articole ale credinței Art. 16
 

ARTICOLUL 16 Despre viaţa, suferinţa, moartea, îngroparea, învierea şi înălţarea lui Isus Hristos şi despre primirea înapoi a slavei pe care o avea la Tatăl

 

Despre acestea, mărturisim: că Domnul Isus , în vremea smeriri Lui în trup, fiind de cam 33 de ani, a dat un exemplu sfânt şi evlavios nu numai prin cuvinte, ci şi prin acţiuni şi fapte, pentru a fi privit drept Căpetenia credinţei de către toţi credincioşii şi urmat de ei în regenerare, căci în tinereţea Lui a fost supus tatălui şi mamei Lui. Şi, când s-a împlinit vremea, s-a îndreptat în deplină ascultare către Tatăl ceresc, în slujba şi lucrarea date Lui, le-a proclamat voia cea bună a Tatălui Lui, a făcut surzii să audă, muţii să vorbească, orbii să vadă, a curăţit leproşii, a alungat demoni, a înviat morţi, a iertat oameni de păcatele lor ş ia promis viaţă veşnică celor ce cred în El.

Aceste lucruri Hristos nu le-a făcut în acelaşi fel şi formă cu apostolii şi alţii, care au făcut minuni printr-o putere şi un dar primit, pe care Hristos l-a pus asupra lor. Lucrurile nu au stat aşa cu Hristos, căci El avea toată puterea în cer şi pe pământ, fiind capabil să le spună celor doi orbi: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” Şi apoi: „Ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele.” Şi încă mai mult: „Îi voi învia în zilele din urmă şi le voi da viaţa veşnică.”

Astfel, Domnul Isus a împlinit în mod desăvârşit lucrările Tatălui şi a strălucit ca o lumină limpede din ceruri în lumea întunecată, pentru a-i arăta păcatele şi a o convinge de ele, atrăgându-şi astfel ura cărturarilor orbi şi a fariseilor, care nu cunoşteau lumina adevărului şi care din ură şi invidie i-au contestat toate aceste acţiuni divine, atribuindu-le diavolului şi l-au dat pe acest nevinovat în mâinile unui păgân necredincios, Pilat din Pont.
De asemenea l-au interogat pe acest Miel tăcut sub multe ameninţări şi-au bătut joc de El, L-au scuipat în faţă, L-au lovit cu pumnii, L-au biciuit, I-au rănit fruntea cu o cunună de spini, l-au dezbrăcat şi L-au răstignit gol pe cruce, i-au bătut cuie în mâini şi picioare şi L-au atârnat ca pe cel mai mare dintre răufăcători, între doi criminali. Când I-a fost sete i-au dat să bea oţet amestecat cu fiere, I-au străpuns coasta cu o suliţă astfel încât a curs sânge împreună cu apă. Şi-a dat astfel Duhul cu un strigăt puternic, încredinţându-şi-l în mâinile Tatălui Lui.
 Şi, când a murit El, cerul şi pământul au fost scuturate de această scumpă moarte şi înviere, până acolo încât soarele şi-a pierdut strălucirea şi întunericul a acoperit tot pământul, care s-a cutremurat, perdeaua dinăuntrul templului s-a rupt în două de sus în jos şi multe trupuri de sfinţi au ieşit din mormintele lor şi s-au dus în sfântul oraş, arătându-se multora.
Şi, în vremea locuirii Lui în trup, a morţii şi învierii Lui, Isus a arătat că a devenit om dar şi că, în umanitatea Lui a rămas şi Dumnezeu adevărat împreună cu Tatăl Lui, că avea cheile morţii şi puterilor iadului, că putea să ridice din nou în trei zile templul distrus al trupului Său, că avea puterea să-Şi dea viaţa şi să o ia din nou, morţii fiindu-i astfel imposibil să-L ţină sau ca trupul Său să putrezească, ci a înviat triumfător din morţi a treia zi, prin slava lui Dumnezeu, S-a arătat apostolilor şi altora apărând în mod miraculos în faţa lor, în timp ce erau adunaţi cu uşile încuiate, a mâncat şi a băut cu ei, şi timp de 40 de zile a vorbit cu ei multe lucruri privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
Apoi, în prezenţa apostolilor, a fost luat la ceruri într-un nor, şi S-a aşezat la dreapta Tatălui Lui Atotputernic în ceruri.

Astfel, singurul Fiul al lui Dumnezeu a suferit, a fost răstignit şi dat la moarte în trup, dar apoi a fost proslăvit şi înviat în duh şi a primit înapoi toată gloria divină pe care o avea înainte şi egalitatea cu Tatăl. De acum nu va mai muri niciodată iar moartea nu va mai avea nici o stăpânire asupra Lui, ci va trăi şi va domni ca Rege al regilor şi Domn al domnilor peste muntele Sionului şi casa lui Iacov, în veci de veci.

Despre viaţa şi vorbirea fără cusur a lui Hristos, şi despre felul în care le era supus tatălui şi mamei Sale, citim: Luca 2:51; Ioan 8:46; Fapte 1:1.

Şi, după ce vremea Lui s-a împlinit, despre felul în care S-a concentrat asupra lucrării încredinţate Lui şi despre felul în care a făcut multe lucrări glorioase în numele Tatălui Lui, citim: Mc. 1:15; Mt. 8:16; 9:35; 11:5; 12:15; Ioan 10; Fapte 10:38; Is. 53:7; 1 Pet 2:24)

Şi despre felul în care El, ca lumină în lume a mărturisit despre faptele lor întunecate şi rele, căzând astfel în mâinile păcătoşilor, citim: „Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.” (Ioan 7:7; 1:5; 3:19; Mat. 27:18)

Despre felul în care Hristos, în vremea smeriri Sale în trup, a fost ascultător de Tatăl ceresc, citim: „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Fil. 2:8)

Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evr. 5:8)

Despre suferinţa, moartea şi îngroparea lui Hristos, citiţi: Ps. 22:16; 60:9, 21; Is. 53:7; 63:6; Fapte 8:32; Mat. 27; Mc. 15; Lc. 23; Ioan 19; Fapte 3:15; 1 Cor 15:4, 20; Mat 27:57; Is. 53: 9.

Despre în vierea lui Hristos, citiţi: Mat. 28:7; Mc. 16:6; Lc. 24:7; 1 Cor 15:4; Fapte 3:26; 10:40.

Despre felul în care Hristos a primit din nou gloria şi înfăţişarea divină pe care le părăsise şi despre înălţarea Lui la ceruri, citim: „Isus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: toată putea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Mat. 28:18; Ps. 8:6)

Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” (Lc. 24:26)

L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri, l-ai încununat cu slava şi cu cinste, L-ai pus peste lucrările mâinilor Tale: toate le-ai supus supt picioarele Lui” (Evr. 2:7-9; Ioan 17:5)

Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-l pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, etc.” (Fapte 5:30, 31; Fil 2:9; Fapte 2:33, 36)

După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, etc.” (Fapte 1: 9, 10; Mc. 16:19; Lc. 24:51)