Cele 33 articole ale credinței Art. 23
 
                        ARTICOLUL 23 Despre spălarea picioarelor celor credincioşi
             Despre spălarea picioarelor celor credincioşi, noi mărturisim că: după ce Domnul nostru Isus Hristos a sărbătorit Cina cu apostolii Lui, înainte de suferinţa Lui, El a folosit cu ei o altă rânduială, poruncindu-le să facă şi ei la fel unul faţă de altul. S-a ridicat de la Cină, s-a încins cu un prosop, a turnat apă într-un lighean, le-a spălat picioarele ucenicilor şi le-a şters cu prosopul spunând: „Voi mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.
          Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” Apoi a adăugat: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”
          Şi vedem că apostolii Domnului au ţinut această rânduială a Domnului în felul acesta şi că au pus-o în rândul slujirii sfinţilor printre faptele bune şi au cerut-o de la cei credincioşi. Deci, credincioşii, ca succesori şi urmaşi ai lui Hristos şi ai apostolilor Lui, trebuie, când locul şi timpul o permit, să practice şi să ţină această rânduială a lui Hristos.
          Când alţi credincioşi, din dragoste, îi vizitează, ei îi vor primi cu inima plină de dragoste cu un sărut de dragoste şi pace în casa lor, şi, ca slujire a aproapelui lor după modelul de smerenie al lui Hristos, le vor spăla picioarele, gândindu-se la felul în care Fiul lui Dumnezeu vrednic de închinare s-a smerit nu numai spălând picioarele apostolilor, ci spălând şi curăţând cu moartea şi sângele Lui scump sufletele şi conştiinţa noastră de pata condamnării eterne.
           Despre felul în care Hristos a practicat această rânduială cu apostolii şi le-a poruncit să o ţină, citiţi: Ioan 13:4-17.
           Şi, de asemenea, despre felul în care apostolii au cerut lucrul acesta de la credincioşi ca una dintre faptele bune: „O văduvă, ca să fie înscrisă în lista văduvelor, trebuie să n-aibă mai puţin de şaizeci de ani, să nu fi avut decât un singur bărbat; să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeţi, să fi spălat picioarele sfinţilor, să fi ajutat pe cei nenorociţi, să fi dat ajutor la orice faptă bună.” (1 Tim. 5:9, 10)
           Despre felul în care părinţii evlavioşi au practicat această rânduială cu musafirii pe care i-au primit, citiţi: Gen. 18:4; 19:2; Lc. 7:38; Ioan 11:2; Fapte 16:33.