Cele 33 articole ale credinței Art. 24
 
                ARTICOLUL 24 Despre faptele bune
 
Despre faptele bune credem şi mărturisim că: pentru orice creştin autentic nu este suficient, după Scripturi, să mărturisească credinţa cu gura şi să-L privească pe Hristos ca Răscumpărător, Cap şi Mântuitor, ci cele de mai sus trebuie manifestat prin credinţă ca recunoştinţă, prin fapte bune.
De asemenea, nu este suficient să punem la moarte faptele vrednice de condamnare ale cărnii şi să fie îngropate în prin botez în moartea lui Hristos, ci trebuie să înviem din moartea păcatului şi să trăim şi să umblăm în Duhul într-o nouă viaţă împodobită cu fapte bune.
 Astfel, nu trebuie doar să ne dezbrăcăm de omul cel vechi cu faptele lui rele ci este datoria noastră să ne îmbrăcăm cu omul cel nou cu faptele lui bune, în neprihănire şi sfinţenie, să lăsăm ca lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele noastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri, pentru ca, după cum un pom bun este cunoscut după fructele lui bune, toţi credincioşii să fie cunoscuţi prin faptele lor bune şi diferenţiaţi de cei lipsiţi de rod şi necredincioşi.

Aceste fapte bune nu trebuie făcute dintr-o aparenţă de sfinţenie pentru a face pe placul oamenilor muritori, nici nu trebuie să urmeze calea fariseilor ipocriţi şi care aveau o neprihănire a lor proprie, sau pe a celor ce fac lucruri pe care aleg ei înşişi să le facă, ceea ce, dup Scripturi, este o închinare goală şi lipsită de valoare, ci trebuie ca, prin credinţă, să producem acele virtuţi divine care sunt învăţate şi cerute de Scripturi, în care Hristos şi apostolii ne sunt un exemplu care ne este poruncit să-l urmăm, iar toate acestea trebuie să le facem din toată inima, spre slava Celui ce ne-a creat, învăţând astfel de la Hristos să fim blânzi şi cu inima smerită, dezbrăcându-ne de orice mândrie, care este începutul distrugerii şi care izvorăşte din inima păcătoasă a omului şi care se manifestă prin împodobirea exterioară cu cuvinte şi fapte ci, dimpotrivă, trebuie să ne împodobim în interior cu un duh smerit, care nu se gândeşte prea mult la el însuşi, ci în smerenie îl priveşte pe aproapele ca fiind mai presus de el, iar în afară cu o vorbire asemănătoare smeritului nostru Cap şi Exemplu, Hristos Isus.

Ca urmare, trebuie să ne dezbrăcăm de dragostea de bani, care este numită rădăcina tuturor relelor, din care pornesc multe dorinţe păcătoase şi fapte necurate şi, pe de altă parte, să ne îmbrăcăm cu dragostea şi mila Tatălui nostru ceresc şi să o manifestăm către apropiaţii noştri şi către toţi oamenii prin fapte de bunătate, înţelegând că practicarea milei şi dragostei este cea mai mare jertfă cu care îi putem fi plăcuţi Creatorului nostru în aceste vremuri.

Asemenea, trebuie să ne dezbrăcăm de toate poftele şi dorinţele necurate, orice necurăţie, fiecare fiind înlocuită cu altceva: un trup ţinut în stăpânire, sfânt şi curat, care se abţine de la orice beţie, petreceri şi banchete, de la mâncare şi băutură în exces, fiind mereu treaz, temperat, neprihănit şi evlavios în lume, cu post constant şi rugăciune permanentă înaintea lui Dumnezeu cel Atotputernic, fără a purta de grija firi pământeşti, pentru a nu-i stârni poftele.

De asemenea, nu trebuie să umblăm pe calea celor păcătoşi, nu trebuie să avem părtăşie cu cei cu mintea batjocoritoare, unde minciunele şi vorbirea uşuratică îşi fac loc, ci trebuie să ne asociem cu oameni pioşi, care discută lucruri evlavioase, care au vorbirea tăiată împrejur şi care se bucură de adunarea celor credincioşi, unde auzi proclamate laudele Domnului şi unde putem să ţinem cu toate puterile poruncile şi rânduielile Domnului, căutând astfel cu răbdare în fapte bune viaţa veşnică, ţinând minte că Dumnezeul cel Atotputernic a promis viaţa veşnică pentru acea credinţă care lucrează astfel în dragoste, la fel cum a pronunţa sentinţa eternă a morţii asupra necredinţei cu faptele ei moarte ca şi asupra credinţei care doar se laudă, fără fapte bune (ca şi un trup fără spirit) şi care este moartă în ea însăşi.
Dar toţi cei evlavioşi care dovedesc fapte bune izvorâte din credinţă şi caută să exceleze în fapte bune, nu trebuie să presupună că merită mântuirea prin faptele lor bune sau că Dumnezeu le datorează ceva în schimb, ci toţi creştinii autentici trebuie să se considere slujitori nevrednici, care nu pot face prin ei înşişi nimic bun, ci Dumnezeu cel Atotputernic, prin harul Său, lucrează în ei atât voinţa cât şi puterea de a face ceea ce e bine şi că sunt încă în luptă cu un trup păcătos, care pofteşte împotriva Duhului, împotriva căruia trebuie să se lupte permanent până când duşmanul cel din urmă, adică moartea, va fi înfrânt.
 Din acest motiv, toţi cei credincioşi nu fac atâtea fapte bune cât ar trebui să facă, şi sunt imperfecţi şi fragili şi, ca urmare, trebuie să se roage zilnic, cu o inimă smerită lui Dumnezeu pentru iertare şi victorie asupra păcatului şi să aducă laude din inimă, slavă şi mulţumire pentru harul Lui mântuitor pe care l-a revărsat asupra noastră. Astfel, sperăm să fim mântuiţi numai prin harul nemeritat şi îndurarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, şi nu prin faptele noastre bune (Tit 3:8; Lc. 18:10)

Despre faptele moarte ale întunericului, care îi separă pe oameni de Dumnezeu şi de care trebuie să ne dezbrăcăm şi să le dăm deoparte prin credinţă, citim: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Col. 3:9, 10)

Citiţi mai departe despre cele 23 de păcate care sunt vrednice de moarte veşnică (Rom. 1:29-30).

Despre cele zece fapte păcătoase care nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu, citiţi: 1 Cor. 6:9, 10.

Despre cele 17 fapte ale cărnii care nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, citiţi: Gal. 5:19-21; Mat. 7:23.

Despre faptele bune şi curate pe care credincioşii trebuie să le manifeste prin credinţă ca rod al recunoştinţei, citim: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, etc.” (Mat. 5:16; 1 Pet 2:12; Fil. 2:15)

Şi anume, vă dă viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea.” (Rom. 2:7; Ioan 8:39; Iac. 2:22; Gal. 5:6)

Ci, (cele ce devin femei evlavioase) cu fapte bune.” (1 Tim. 2:10)

Îndeamnă-i să facă bine şi să fie bogaţi în fapte bune.” (1 Tim. 6:18)

Despre cele nouă fericiri, citiţi: Mat. 5:1-11.

Despre cele şapte lucrări ale milei, citiţi: Mat. 25:35, 36.

Despre cele nouă roade ale Duhului, Gal. 5:22, 23.

Despre cele şapte virtuţi fundamentale care trebuie să se vadă din credinţa noastră şi despre faptul că acolo unde ele nu se văd suntem orbi, citim: 2 Pet. 1:5-7, „După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” (Iac. 2:26) „Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.” (Apoc. 20:13; 2 Cor. 5:10)

Despre faptul că nu suntem mântuiţi prin nicio faptă bună pe care am făcut-o, ci numai prin harul lui Dumnezeu, citim: „Ci credem ca noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”(Fapte 15:11)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui.” (Tit 3:5; Ef. 2:5; 2 Tim. 1:9; Lc. 17:10; fapte 4:12; 15:11)