Cele 33 articole ale credinței Art. 28
 

 Despre aceasta mărturisim că: aşa cum o casă sau o cetate nu poate fi administrată fără uşi, porţi şi ziduri cu ajutorul cărora oamenii răi să fie daţi afară, excluşi şi ţinuţi departe, iar cei buni ţinuţi înăuntru şi protejaţi, şi Hristos, pentru protejarea bisericii Sale, i-a dat cheia cerului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca prin acesta să judece şi să mustre după adevăr, pentru îndreptare, pe toţi cei din comunitate care sunt găsiţi vinovaţi în învăţătură sau purtare, adică pe cei ce acţionează împotriva oricărei porunci sau rânduieli a lui Dumnezeu pe care El a dat-o bisericii Sale; să separeu astfel pe cel neascultător de comunitate, pentru ca biserica să nu fie influenţată şi pătată de doctrina lui falsă şi de umblarea lui necurată, pentru ca cei evlavioşi să fie aduşi la teamă şi la înfrânare de la fapte asemănătoare. 

        Şi, după cum Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca pedeapsa dată să fie conformă cu gravitatea păcatului, astfel încât cei ce din necunoştinţă, slăbiciune sau alte asemenea motive, au păcătuit mai puţin grav împotriva oricărei porunci a lui Dumnezeu erau împăcaţi cu Dumnezeu prin diverse jertfe şi mijlociri ale preotului, în timp ce aceia care păcătuiau în mod deschis şi grav nu puteau fi reabilitaţi prin asemenea jertfe, ci trebuia să fie condamnaţi la moarte pe baza mărturiei a doi sau trei martori, Hristos, în Noul Testament, a învăţat că şi pedeapsa creştină trebuie aplicată tot conform gravităţii faptei, nu spre distrugerea omului, precum pedepsele din Israel, adică spre moarte, prin care cel păcătos nu mai avea posibilitatea pocăinţei şi îndreptării, ci Hristos, venind să salveze sufletele oamenilor, a instituit această pedeapsă pentru reformarea păcătosului şi a poruncit ca dacă cineva vede pe fratele lui făcând o faptă care este în mod evident un păcat, dar nu atât de mare încât să aducă moartea în el, din dragoste creştină, să vorbească cu el în particular din Cuvântul Domnului şi să-l mustre pentru păcatul lui.
Dacă acceptă această mustrare creştină, a câştigat pe fratele lui şi trebuie ca, din milă creştină, să nu dezvălui, ci să ascundă păcatul respectiv (1 Pet. 4:8). Dar, daca fratele nu ascultă mustrarea, trebuie să ia încă unul sau doi cu el, pentru ca mărturia să fie bazată pe cuvântul a doi sau trei martori. Dar, dacă nici pe ei nu-i ascultă, problema trebuie adusă înaintea bisericii, iar dacă nici de biserică nu ascultă, va fi exclus din frăţietate.
Dar, dacă cineva care în fapte deschise ale trupului, prin care biserica înţelege că s-a separat de Dumnezeu, şi a atras mânia divină asupra lui, biserica, fără vreun cuvânt sau avertisment prealabil ca în cazul anterior, pe baza păcatului lui, îl va exclude din frăţietate şi îl va îndrepta spre pocăinţă şi reformare, prin care să găsească har înaintea lui Dumnezeu, de care a fost despărţit de faptele păcătoase ale cărnii.
Astfel, biserica trebuie să nu păstreze în comunitatea ei pe nici un astfel de om care s-a despărţit de Dumnezeu prin păcatele lui; nici să-i primească înapoi şi să le promită viaţă şi pace, decât celor ce, prin credinţă şi pocăinţă autentică, au fost primiţi mai întâi de Dumnezeu.
Această pocăinţă autentică are următoarele caracteristici: 1. Să avem un regret sincer înaintea Dumnezeului cel Atotputernic pentru toate păcatele pe care le-cm comis. 2. Ne mărturisim din inimă păcatele, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. 3. Ne împotrivim şi nu mai continuăm în păcat şi, după puterile noastre, căutăm să compensăm răul pe care l-am făcut, făcând bine.
Această pocăinţă şi reformare deschide din nou uşa împărăţiei lui Dumnezeu, care mai înainte ne-a fost închisă din pricina păcatului. Biserica lui Dumnezeu, prin această separare şi apoi prin primire poate, după Cuvântul Lui, trebuie să urmeze primirea şi separarea făcute mai înainte de Dumnezeu în ceruri, iar acţiunile bisericii nu sunt decât dovada şi proclamarea celor dintâi.
Şi, deoarece la Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului, şi Biserica lui Dumnezeu trebuie să folosească în mod corect această cheie, şi, în aplicarea pedepsei, să nu treacă cu vederea pe nimeni, fie că este un slujitor sau un frate, bărbat sau femeie, ci să judece pe cel mic ca şi pe cel mare după Cuvântul divin, după adevăr.
 Şi, după cum toţi păcătoşii, cu acordul întregii biserici şi cu durere şi tristeţe în inimă, sunt excluşi din frăţietate şi îndreptaţi spre pocăinţă şi reformare, tot astfel, toţi păcătoşii ascultători şi care s-au pocăit, vor fi primiţi cu acordul şi participarea întregii biserici de către episcopul acesteia. Şi, după cum oamenii se bucură la găsirea unei oi pierdute, a unui ban de argint sau a unui fiu, credincioşii se vor bucura împreună cu îngerii din ceruri pentru pocăinţa şi întoarcerea fratelui sau sorei rătăcitoare.

Despre faptul că păcatele minore, făcute din neştiinţă sau slăbiciune, erau rezolvate prin intermediul preotului cu diverse jertfe, citiţi: Lev. 4:27; 5; Num. 5:6; 15:22.

Dar cei ce în mod deschi încălcau legea erau daţi la moarte fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Despre aceasta, citim: Num. 15:30; Lev. 24:14; Deut. 17:12; 19:15; Evr. 10:28.

În legătură cu aceasta, citiţi cuvintele marelui preot Eli: „Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuşi ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare.” (1 Sam. 2:25)

Despre felul în care Hristos a poruncit ca micile greşeli dintre fraţi să fie pedepsite, citim: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustra-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă sa fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş. Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.” (Mat. 18:15-18; Lc. 7:3; Gal. 6:1; Iac. 5:19)

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte.” (1 Ioan 5:16)

Dar pentru membrii care păcătuiesc în mod deschis Hristos a poruncit o excludere severă fără mustrare, mijlocire sau iertare înaintea separării. Citiţi: Mat. 18:8; Mc. 9:42.

Aşa au făcut apostolii, după învăţătura lui Hristos, negând viaţa veşnică tuturor faptelor cunoscute ale cărnii, condamnându-le la moarte în adunarea lor, au dat pe curvarul din Corint pe mâna Satanei , cu Cuvântul şi puterea Domnului Isus Hristos, fără a folosi amintita mustrare cu privire la el (1 Cor. 5:3; 1 Tim. 1:20; 5:20; 2 Cor. 13:2).

Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.” (1 Ioan 5:16; Num. 15:30; Evr. 10:28; 1 Cor. 5:13; 2 Cor. 13:2; Ps. 1:5; 2 Tim. 2:20; 1 Cor. 6:9; Gal. 5:21; Ef. 5:5)